Copii furati de monstri si extraterestri

De abia am inceput sa dau meditatii la limba engleza, deoarece sunt printre alte bucuroase absolvente ale unei facultati cu specializare pe filologie, ca iata am ajuns si eu la randul meu sa ma minunez de generatia actuala. Poate nu atat de mult in ceea ce priveste obraznicia, ca doar fiecare la randul nostru am fost mai mult sau mai putin asa, ci datorita unui lucru care ma face sa-mi pun adevarate semne de intrebare in ceea ce priveste viitorul nostru ca oameni cu principii si cu o morala sanatoasa. Daniel este vecinasul meu si ii spun asa deoarece il stiu de cand era mic, acum este in clasa a cincea, pare timidut si nu vorbeste asa tam-nesam cu toata lumea. Se uita in jos atunci cand te saluta si trece repede de tine ca sa nu trebuiasca sa raspunda la intrebari. Joia trecuta, in jurul orei cinci a venit la engleza, au fost printre primele pe care le-am facut impreuna. S-a asezat timid pe scaun, si-a scos caietele si cartile, in timp ce imi raspundea politicos la fiecare intrebare. Cand am observat ca domnisorul venise cu celularul la engleza, nu de alta, ci doar sa stie exact la ce ora poate pleca si totodata sa ma impresioneze cu noua achizitie. Il intreb despre el, asa doar de dragul discutiei si ma uit din intamplare prin imaginile salvate in telefon. Nu imi vine sa cred. Stau ma uit la cel pe care il aveam in fata si mai privesc inca o data ecranul telefonului. Erau mai multe poze tip horror, morti iesiti din mormant, tot felul de grozavii care mai de care facute sa para mai reale. De-a dreptul urate. Il intreb ce face cu ele si de ce le-a salvat. A inceput sa planga cand i-am spus ca el este un baiat frumos si destept, iar pozele acelea nu-l reprezentau deloc. Mi-a spus sa le sterg. Dupa ce a plecat m-am gandit mult la cuvantul copilarie si cum si acesta ca altele primeste un sens diferit cu trecerea timpului. Nu inteleg sau nu vreau sa inteleg cum si cand desenele cu Chip si Dale, Sandy Bell, Testoasele Nija, au fost inlocuite cu extraterestrii, cu monstrii hidosi si masinarii, pe scurt cu lucruri lipsite de viata si sensibilitate. Stai la un moment dat si te gandesti unde e normalul. A devenit ceva obisnuit sa-si vada un parinte, copilul ca vrea sa fie un Ben 10, adica un extraterestru care ia diverse forme monstroase si se lupta cu altii mai urati ca el? Cat de usor vorbeau niste pusti mai mici ca Daniel in parc despre gloante si arme, despre moarte. Din pacate, adultul e coplesit de probleme si nu mai vede ca de fapt trebuie sa-si protejeze bunul cel mai de pret. Or, toate acestea puse cap la cap nu produc o imagine deloc imbucuratoare pentru viitorul nostru. M-a intristat cand am realizat ca altii nu se mai pot bucura de o copilarie cum am avut eu. Greu mai gasesti un copil, pe care daca il pui sa aleaga intre o floare frumos colorata si una otravitoare, o alege pe prima. Momentul cand mintea viitorilor adulti trebuie incarcata cu lucruri pozitive este adanc zdruncinata de orori, de ce si cine a hotarat asta?