Un sat dat uitarii

Drumul este de tara. De cum te apropii simti cum danseaza rotile masinii prin puzderia de gropi tot mai prezente pe calea care nu a vazut vreun firicel de asfalt. Cu toate acestea aici la 14 km de Recas, lumea pare altfel, o liniste te cuprinde si te intrebi cum de pot oamenii trai asa izolati de agitatia cotidiana cu care noi, restul, suntem atat de obisnuiti. Vulpea, fazanul, iepurele sunt doar cateva din animalele care ar putea sa traverseze calea unui vizitator. Stanciova, caci asa se numeste satul, parca a ramas intepenit in timp. Nu multe s-au schimbat, desi ca in majoritatea satelor izolate, tinerii pleaca spre orase, iar cei care raman sunt batranii, ei si amintirile lor. Majoritatea celor care locuiesc aici sunt sarbi. Acestia s-au stabilit aici de pe timpul raposatului si isi duc traiul cam la fel ca atunci. Locuri de munca nu sunt, singura posibilitate de a castiga un ban in plus sunt copacii. Barbatii vand masini ticsite cu lemne in piata pentru a face un ban. Legatura cu exteriorul nu prea exista. Cei care au masini sau carute sunt binecuvantati deoarece restul persoanelor trebuie sa astepte autobuzul sau microbuzul care trece de aduce sau duce copiii la scoala din Recas. In acest sat parca uitat de lume fiecare zi trece cam la fel. Sarbii de aici s-au obisnuit cu lipsurile si problemele pe care le au. Si desi, tinerii continua sa isi croiasca drum spre orase, mai sunt si familii care nu se pot desprinde. Copiii par insa cei mai fericiti. Ei nu inteleg frustrarile oamenilor mari legate de traiul de zi cu zi. Ce poate fi mai interesant si mai placut decat sa se joace pe terenul de fotbal, asta dupa ce alunga cardul de gaste ce s-a instalat ca intodeauna acolo unde nu are voie sau sa se plimbe cu caruta.
Desi acum cativa ani, copiii aveau posibilitatea sa faca clasele I-IV la Stanciova, acum bancile sunt goale, scoala s-a desfintat, iar cei mici fac naveta la Recas. Singura care mai functioneaza este gradinita, si aceasta cu greu deoarece putini sunt educatorii care accepta sa vina la Stanciova pe salariul pus in joc cu atata amabilitate de Ministerul Educatiei. Desi gradinita a ramas cam aceiasi de acum cativa zeci de ani, copiii sunt fericiti deoarece ei nu stiu o alta varianta, accepta realitatea asa cum e. Aici caldura vine de la teracota si nu de la calorifer, usa nu se inchide bine, iar vantul isi face croieste usor drum prin crapaturi, mocheta se destrama, WC-ul am spune ca nu exista, dar cateodata toate acestea nu par a avea importanta. Dorinta de a merge la gradi exista si aici.
La multi din cei care locuiesc aici, lipsurile se fac simtite, unii isi aduc copiii doar pentru laptele si biscuitii pe care-i primesc gratuit de la Ministerului Educatiei. Nu de putine ori se scuza mamele ca nu isi trimit micutii deoarece li s-a terminat margarina si nu au avut ce pune pachet. La numaratoare ies doar zece, in conditile in care la Recas, o singura grupa are in jur de 25/30 de copii. Slava Domnului exista si aici jucarii, chiar daca nu poate la fel ca in celelalte gradinite, dar cum bine spunea cineva orice obiect se transforma in jucarie in mainile unui copil. Isteti din fire si dornici sa stie cat mai multe, asculta cu atentie si se bucura nespus atunci cand din bunavointa unor oamenii cu sufletul mare nu mai trebuie sa se certe pe un creion sau pe o guma de sters. Cristi are doar patru ani, dar ii merge mintea mai ceva ca unui copil de clasa I. Prinde foarte repede poeziile, stie culorile, numerele, singura problema e ca de multe ori refuza sa stea la gradi fara bunica, asa ca batrana se aseaza pe scaunel si se gandeste la modalitati de pacalire a nepotului. Asa ar arata o frantura dintr-o zi de gradinita la Stanciova. Din pacate insa prea putini sunt cei care isi dau interesul pentru acesti copii...