Traim "mult si bine" in spitalele din Romania

Te iei cu mainile de cap si vrei sa fugi din locul in care ai mers tocmai pentru ca te simteai rau. Nesimtirea unor pretinsi doctori este fara margini, nu stiu cum de nu le crapa obrazul la propriu de atata nepasare fata de o fiinta umana. Tanara cu dureri cumplite soseste la spitalul Odobescu din Timisoara, doctorita amabila, zambitoare o consulta, afla cauza si da verdictul - trebuie operata, doar ca ar mai trebui facute niste analize. Trec cateva zile, parinti se mai gandesc inca o data la ce a spus doctorita si isi pun semne de intrebare deoarece dupa spusele acesteia, fata nu trebuia sa se miste prea mult deoarece starea ei s-ar fi putut inrautati. Evident a aparut intrebarea de ce nu o mai opera sau de ce nu a operat-o imediat. Astfel, vorbesc cu aceasta si ii dau niste bani, deoarece aflasera deja de la celelalte din salon taxa care oficial nu exista, dar cu care se cadaorisesc medicii. De la primirea acontului, doctorita, asemenea unui motoras a carui cheie tocmai ce a fost rotita, a grabit operatia pe ziua urmatoare, in conditiile in care fata mai trebuia sa astepte inca cateva zile, cica pentru alte analize. De la ea au putut afla pretul total si corect. Banii pe imozite pentru sanatate, asigurari sunt dati asa din bunavointa noastra, a tuturor. Poti plati toata viata si te poti trezi bine mersi in situatia in care esti pe un pat de spital netratat sau amanat pentru ca nu ai cu ce sa-i platesti sau si mai grav esti fericitul posesor a unei operatii nereusite si de aici alte probleme. Nu inteleg sau nu stiu ce sa mai zic chiar asa de tare e foamea asta de bani si chiar asa de mult creste insensibilitatea incat sa risti sa faci rau unui om doar pentru ca nu ti-a platit inainte. Cel mai grav este ca ma uit si nu imi vine sa cred. Toata lumea stie situatia, toata lumea vorbeste, ziarele publica diverse articole pe tema aceasta, dar nimic, continuam la fel. E obisnuinta deja sa vorbim despre aceste subiecte, sa ne plangem, dar parca le auzim si trec, parca toti ne-am obisnuit si resemnat, vorba aceea, oricum nu se schimba nimic, asta este. Juramantul lui Hipocrate, vorbe in vant care zboara exact ca frunzele ofilite ce parasesc copacii toamna.